Iată-ne ajunse, cu dor de cultură și cunoaștere, în fața unui vechi loc boieresc născocit prin veacul al XVI-lea, aflat la doi pași de orașul Pitești. O mare frumusețe istorică ne-a fost dat să descoperim în spatele porților masive, aproape de nepătruns, care ne-au acaparat privirea într-o friguroasă zi de iarnă.
Muzeul Național Golești din satul cu același nume este locul unde cultura și educația au izvorât în Țara Românească.
Teritoriul a aparținut marelui cărturar și fiu de boieri Dinicu Golescu, un adevărat vizionar și susținător fervent al educației de la începutul anilor 1800.
Era un mare învățat. A scris cel dintâi jurnal de călătorie și a îmbogățit învățământul, tipărind lucrări despre Principatele Române, cărți pentru începerea învățăturii, dar și traduceri ale unor lucrări religioase din limba greacă.
Om deschis către cunoaștere, a vizitat Occidentul în multiple rânduri, investind în cunoașterea proprie, dar și în studiile fiilor săi – aceștia au avut șansa de a studia la școli prestigioase din Germania și Elveția.
A nutrit o profundă dragoste pentru învățătură, pentru “a ști”. Dorind să o împărtășească și semenilor, marele dregător a înființat în anul 1826, în curtea moșiei sale, o școală unde puteau învăța, pe cheltuiala boierului, tineri care proveneau din toate categoriile sociale, o inițiativă nemaiîntâlnită la acea vreme.
Fiind printre primele căsuțe pe care le-am întâlnit la intrarea în muzeu, am pășit, cu respect pentru istorie, în ceea ce se numea Școala Slobodă Obștească.
Am admirat băncuțele, “tabla” cu sistem de scriere în nisip, catedra cu bățul corector al domnului profesor. Emoționate, ne-am imaginat timp de câteva momente, atmosfera din urmă cu două veacuri, curiozitatea copiilor sfioși, cărora li s-a dat o șansă de a-și depăși, prin educație, condiția materială precară, precum și nașterea în sufletele lor micuțe, nepătate, a dragostei pentru învățătură.
Ieșind în curte, ne aștepta un impunător conac boieresc și anume, chiar locul unde și-au petrecut viața întregi generații ale acestei familii – “Conacul Goleștilor”, construit în anul 1640.
În prezent, vă avertizăm că este stăpânit de „pisicuțele Goleștilor”.
Pătrunzând în conac, pe un culoar lung, am rămas uimite de diversitatea saloanelor.
Există Camera de Oaspeți, locul în care erau primiți în cele mai somptuoase condiții ale vremii, boierii ținuturilor din împrejurimi, rudele apropiate, precum și rubedenii din Occident.
Am mai vizitat o cameră, și anume Camera marelui Carol Davila, generalul medic care a intrat în familia Goleștilor prin căsătoria cu Anica Racoviță, nepoata lui Dinicu Golescu.
Importanța acestui personaj remarcabil merită reliefată în câteva cuvinte: a fost întemeietorul serviciului sanitar civil și militar românesc, a Crucii Roșii și a sistemului de ambulanță, a Facultății de Medicină și Farmacie din București, a Grădinii Botanice, precum și a unor reviste medicale importante.
Ne-a surprins contrastul dintre realizările lui și simplitatea camerei sale, demonstrându-se fățiș că genialitatea nu are a face cu arivismul și traiul opulent.
Am trecut la Camera Orientală, unde cafeaua reprezenta elementul central. Fiind un serios ritual, era servită la ore prestabilite în ceșcuțe turcești frumos colorate, fără toartă, numite felegene.
Un tablou cu ramă decorată în stil oriental al Zincăi, precum și piesele de mobilier cu motive similare ofereau impresia unui interior otoman autentic.
Camera soției lui Dinicu Golescu, și anume Zinca Golescu – nume cunoscut de piteșteni, întrucât îl poartă cu mândrie unul dintre prestigioasele licee ale orașului – ne-a cucerit prin feminitatea decorațiilor, păstrând amprenta unui spirit gingaș.
Sunt expuse minunate obiecte de înfrumusețare – oglinzi, casete pentru bijuterii, țesături fine de in, piepteni acoperiți cu ornamente. De asemenea, fiind o familie apropiată de credință, nici mătăniile nu lipseau din camera Zincăi.
După vizita în camerele conacului, am coborât la subsol, în vechile pivnițe. Aici am găsit mărturii ale curajului și patriotismului familiei Goleștilor, ai căror membri nu s-au dezis de la participarea activă în Primul Război Mondial. Din nefericire, unii dintre ei și-au dat viața pentru țară pe front.
Chiar și în subteran, am dat de urmele uneia dintre „pisicuțele Goleștilor”, care nu contenea să ne pândească și să se strecoare printre crăpăturile din subteranul conacului.
Am ieșit din nou în curte, continuând explorarea pe drumul din spatele conacului.
Am ajuns la Muzeul Etnografic, unde sunt așezate pe dealuri unduitoare felurite gospodării și ateliere meșteșugărești din toate colțurile țării, precum și o modestă bisericuță de lemn.
Muzeul Golești ne-a dăruit o extraordinară experiență. Ne-a determinat să apreciem puterea educației și impactul pe care un grup restrâns de boieri cărturari l-a avut asupra dezvoltării sociale în zona de la sud de Carpați.
Câteva informații utile despre vizitarea acestui obiectiv turstic – prețuri, program și activități recreative precum tiroliene, echitație, ateliere de creație – se vor găsi dând click aici.
Ne-am despărțit de Muzeul Golești liniștite sufletește după această incursiune în istoria noastră și nu am uitat să ne luăm la revedere de la primitoarele „pisicuțe ale Goleștilor”.
Distribuie articolul:
Comments