Săpată de pârâul Ponicova în Masivul Ciucarul Mare, Peștera Ponicova este cea mai mare și importantă peșteră din Defileul Dunării.
Este cunoscută și sub numele de Peștera de la Gura Apei, Peștera Gura Ponicovei sau Peștera Liliecilor, datorită numărului mare de specii de lilieci care sălășluiesc prin întunecimile acesteia.
Primele cercetări speologice s-au făcut în 1872 de către însuși fondatorul biospeologiei, Emil Racoviță, care împreună cu prietenul său, zoologul francez René Jeannel, au cules primele informații despre fauna peșterii. La distanță de un secol, cercetările au fost continuate de Institutul de Speologie din București.
Peștera are trei intrări, doar două fiind relativ accesibile.
La prima intrare se ajunge din drumul DN57, imediat după ce treceți de comuna Dubova, coborând pe lângă un pod. Podul traversează pârâul Ponicova, însă în timpul verii este secat aproape în totalitate.
Veți întâlni un teren plin de vegetație și accidentat, unde este recomandat să aveți echipament adecvat (bocanci) și multă grijă pe unde călcați – să nu nimeriți nici în pietre, dar nici pe...vipere! Există atenționări în ceea ce privește prezența lighioanelor veninoase ce își încălzesc pielea pe pietrele din această zonă.
De îndată ce treceți de zona împădurită, continuați drumul pe lângă Masivul Ciucarul Mare, prin Cheile Ponicovei.
Dacă veți călca suficient de apăsat încât să goniți viperele (glumim – viperele nu atacă, ci reacționează la agresiune), la un moment dat se va ajunge la o zonă răcoroasă și luminată, unde stâncile muntelui și apa fragmentează lumina în minunate pete de culoare.
Imediat după acest spectacol luminos al naturii și după ce ne-am încercat norocul sărind de pe o piatră pe alta și evitând acumularea de apă, drumul devine ușor prăpăstios.
Aproape de intrarea în peșteră se află o scară de aproximativ 7 metri lungime, de care se trece ușor. Există și o a doua scară, de rezistență îndoielnică, însă cu multă atenție și menținere a echilibrului se trece și peste obstacolul instabil și...iată, o arcadă colosală, care te țintuiește și te obligă să o admiri!
A doua intrare este ieșită din comun, pentru că peștera se accesează chiar din Defileul Dunării, de pe apă. În timpul verii, se organizează regulat curse cu vaporașele pe Dunăre, unde un important punct de atracție îl constituie chiar intrarea inundată a Peșterii Ponicova.
A treia intrare se face printr-o galerie numită Galeria Liliecilor, însă panta abruptă și grohotișul îngreunează considerabil accesul.
Peștera Ponicova, însă, e ramificată, având o mulțime de galerii și săli, nu doar pe cea a liliecilor. Galeriile comunică între ele pe două niveluri și însumează lungimea de 1666 metri.
Galeria activă, denumită Ogașul Ponicovei, are o lungime de 400 metri și unește intrarea de pe uscat cu intrarea din Defileul Dunării. Merită străbătută de la un capăt la altul, până veți avea Dunărea la picioarele voastre!
Trebuie să vă echipați cu o frontală puternică, deoarece galeria ajunge la o înălțime de până la 26 metri. În unele zone se pot observa formațiuni geologice care au o vechime de zeci de mii de ani, având în vedere că un centimetru cub de calcar se formează în nu mai puțin de 10 ani. Vă sfătuim să nu pierdeți experiența aceasta vizuală rară din pricina lipsei luminii.
Pe lângă frontală puteți lua și o lanternă, pentru a observa cu ușurință formele bizare ce se înfățișează la fiecare pas.
Într-o zonă foarte îngustă a peșterii am întâlnit și semne destul de înfricoșătoare – oseminte de liliac. Dovezi ale prezenței unui prădător, sau un loc în care liliecii se retrag spre finalul vieții? Va rămâne o enigmă!
Singura ramificație a peșterii pe care am reușit să o vizităm, doar după o escaladare istovitoare pe o pantă nisipoasă și pe alocuri cu argilă, este Sala Mică, accesibilă direct din Galeria Activă, pe partea stângă.
Denumirea sălii este intuitivă – e un spațiu strâmt, dar cum claustrofobia nu ne îngrădește (dimpotrivă, ne încurajează să continuăm explorarea), am admirat în voie concrețiunile, formele neobișnuite ale pietrelor de calcar.
Aproape că am rămas ostatice în Sala Mică, revenirea în Galeria Activă fiind dificilă. Într-un final am reușit să coborâm și am continuat încă o sută de metri, ajungând la capătul peșterii, unde ne-am întâlnit cu nimeni alta decât maiestuoasa Dunăre.
După sute de metri de beznă, dâra aceea de lumină care descoperea frumusețea fluviului ne-a umplut sufletul de liniște. Am rămas minute în șir agățate de pietre contemplând lumina reflectată de luciul apei. Călătoria prin întuneric a meritat.
Vă recomandăm să vă aventurați în această locație deosebită, o bijuterie încă necunoscută a Defileului Dunării!
Perioada de vizitare optimă este mai-octombrie, pentru că în perioadele de viitură este posibil ca Galeria Activă să fie inundată parțial sau total.
Accesul la etajele superioare, unde se găsesc Sala Coloanelor, Galeria Concrețiunilor este recomandat să se facă în prezența unui ghid specializat, deoarece intrarea în galerii se identifică greu.
Dacă aveți întrebări despre aventura în Peștera Ponicova, nu ezitați să ne scrieți în comentarii sau pe rețelele de socializare.
Călătorii plăcute, Traveler Souls!
Distribuie articolul:
Comments