Sălășluind pe golful întins Saint-Malo din Normandia, în partea de nord-vest a Franței și în apropierea orașului Avranches, Mont Saint-Michel este o perlă a Franței, o imensă stâncă de granit pe care s-au clădit nenumărate locașuri de-a lungul timpurilor.
Amplasarea pe malul Oceanului Atlantic îi conferă un privilegiu geografic inedit, acela de a-și schimba zilnic înfățișarea în funcție de maree.
La flux, pereții stâncii sunt învăluiți în apele de un albastru senin, liniștit, formând un întreg cu cerul. În acel moment, ruptă de restul continentului, stânca solitară se înalță solemn din apele oceanului și nu-i permite călătorului să se apropie. „Contemplă-mă de la distanță”, pare-se că-i strigă.
La reflux, în schimb, i se destăinuie în toată splendoarea și îl ademenește pe aleile sale enigmatice.
Perpetua luptă dintre flux și reflux, unde „câștigul” – și anume, această perlă a Normandiei – se împarte în fiecare zi între lumea uscatului și a apelor, este elementul care conferă unicitate stâncii Mont Saint-Michel.
După cum ne relatează legenda, transformarea stâncii și istoria acestui loc s-a născut la începutul anilor 700, când însuși Arhanghelul Mihail i s-a arătat episcopului Aubert de Avranches, ce avea în grijă Mont Saint-Michel, teritoriu care la vremea aceea se numea „Muntele Tombe” („tombe” s-ar traduce și prin „mormânt”). Îngerul i-a poruncit să construiască o biserică, însă nu a fost ascultat și, ca urmare, Sfântul Mihail și-a lăsat amprenta pe fruntea episcopului, găurindu-i craniul. În urma acestei întâmplări care l-a convins, în sfârșit, pe Aubert de veridicitatea poruncilor Îngerului, s-a decis construirea bisericii, iar din acel moment insula a devenit cunoscută sub numele de Mont Saint-Michel.
Mănăstirea, numită astăzi Abația Mont Saint-Michel, a fost finalizată la începutul anilor 1800, atribuindu-i-se rolul de lăcaș de cult, iar ulterior cel de închisoare.
La insistențele unor personalități influente (precum însuși Victor Hugo), s-a restabilit statutul bisericesc al abației, devenind, alături de întreaga insulă, chiar parte a Patrimoniului Mondial Unesco în anul 1979.
Lăsând legendele deoparte, haideți să povestim despre transport. Noi am ajuns în minunata locație găsind bilet de tren dus-întors, la preț de 60 EUR.
Ne-a purtat pe o distanță de 300 km, din Paris (locul unde ne aflam când am decis să vizităm Mont Saint-Michel) până în Villedieu-les-Poêles-Rouffigny, o comună aflată la 50 km depărtare de obiectivul nostru. Din Rouffigny, am avut o legătură cu autobuzul inclusă în bilet, până la mult-râvnita stâncă.
Ca o completare pe care o considerăm necesară, menționăm că în toate mijloacele de transport feroviar din afara României pe care le-am încercat, am dat doar de „frumos, curat, punctual și cu bun-simț”.
De data aceasta, experienței cu trenul i s-a mai adăugat și atributul „cu simțul umorului”. Controlorul ne-a întâmpinat binevoitor, fără expresie încruntată. Văzându-ne deja încântați de călătoria cu trenul, a hotărât că simpla noastră fericire nu este suficientă. Nu ne-a mâhnit ziua printr-o atitudine ursuză, ci ne-a făcut-o mai frumoasă: zâmbind, ne-a împărțit în numele companiei feroviare franceze jocuri Sudoku, rebusuri și creioane colorate, propunându-ne un concurs: cine rezolvă primul o pagină de Sudoku va avea parte de o surpriză dulce. Atât ne-a trebuit. Spiritul românesc competitiv a tresărit din somnul adânc și am început să ne afișăm competențe de Sudoku, sau, după caz, lipsa lor. La final, chiar și „pierzătorul” a primit acadele și bombonele. În țările vestice, de altfel, nu există pierzători, ci se încurajează și răsplătește atitudinea cooperantă.
Drept urmare, Căile Ferate Române, vă rugăm a doua oară să aruncați o privire și aici.
După această călătorie remarcabilă, mare ne-a fost bucuria când la Mont Saint-Michel am găsit străduțele modelate în stâncă presărate cu magazine de suveniruri, restaurante, cafenele, toate așteptându-și răbdătoare vizitatorii.
Unul din buticurile care ne-a atras (în special simțul olfactiv) a fost cel în care se vindeau biscuiți tradiționali La Mère Poulard, o marcă unică, parte a culturii gastronomice de la Mont Saint-Michel. Înăuntru se simțea miros de biscuiți cu unt fragezi, proaspăt scoși din cuptor. Doamna vânzătoare, ca orice profesionist cu spirit mercantil, ne-a oferit nenumărate preparate specifice și ne-a convins să-i cumpărăm delicatesele fără nicio urmă de regret. Amintindu-ne cu jind și acum de gustul cremos al biscuiților, recomandăm cu drag să luați, pe lângă clasicul magnet de frigider, și acest suvenir dulce.
În rest, plimbarea pe aleile insulei reprezintă un obiectiv turistic în sine, acompaniat permanent de priveliștea spre Oceanul Atlantic.
La tot pasul, ne întâmpină amprente ale evoluției arhitecturale desfășurată de-a lungul unui întreg mileniu, o dovadă a expertizei nenumăratelor generații de constructori și artiști. Un felinar cochet aici, o ușă elegant ornată dincolo transformă plimbarea noastră într-o experiență de neuitat.
Elementul impozant al insulei, însă, rămâne Abația Mont Saint-Michel de care am menționat la începutul articolului. Construită în stil romanic și gotic, atrage anual un număr impresionant de vizitatori – peste două milioane.
Prețul biletului și programul de vizitare se găsesc aici.
Ne-am încheiat experiența desfătându-ne cu o ciocolată caldă și cu o priveliște care ne va rămâne pentru mult timp întipărită în suflet.
Întoarcerea către Paris a avut loc în aceleași condiții de „frumos, curat, punctual și cu bun-simț”, pe care nu vom înceta să le menționăm, cu încrederea că ele vor ajunge să caracterizeze și sistemul feroviar românesc.
În speranța că v-a plăcut aventura noastră, vă invităm să urmăriți și alte experiențe pe care le vom relata cu același entuziasm.
À bientôt!
Distribuie articolul:
Comments